A început de-o oră...

... şi deja mă plictisesc de behăhăhi. Un lucru bun e că are loc, cred că toţi trei merită un soi de admiraţie pentru că au acceptat să se întîlnească. Antonescu e prea agresiv, ceea ce mă enervează, a fost mult mai fain la Cluj, nu prea-l văd eu cînd i-o da camarila la cap să-i numească în diverse funcţii băgînd principiile la înaintare, că i se rupe şi lui guvernu'. Neaşteptat, Geoană, na, o fi demagog, dar are coerenţă, eleganţă şi diplomaţie. Toţi cer să nu fie întrerupţi, Farfuridi, deh, nu degeaba asta e adresa mea de yahoo. Băsescu e de departe cel mai slab, nu ştiu ce naiba are, ori a tras prea multe ţuici ca să aibă curaj, ori chiar e obosit varză. Elena Băsescu se uită la el din public cu nişte ochi umezi de viţică înţărcată -alo, Elena, zău, îţi curge rimelu' - în rest, chiar dacă e superok că se bat cap în cap - ba tu ai făcut, ba tu, ba tu - nu aflăm nimic altceva. A, chiar acum Geoană se dă mare creştin, lecţie învăţată de la tătucul Ilici, sau de la Henric al IV-lea, gen "Parisul merită o liturghie." Hai sictir, ai tu credinţă cîte conturi am eu în bancă.
La întrebarea care este modelul pe care l-aţi drept exemplu de moralitate, Antonescu zice "Tudor Chirilă" şi Petre Roman, din public, "Cine-i ăla? Eu nu-l ştiu!" N-a fost cu sonor, da' eu citesc pe buze. Nici eu nu-l ştiu, un dobitoc.
În sfîrşit, Antonescu îşi revine, eu nu înţeleg ce pula mea îl pun toate televiziunile cu "Crin", are un nume şi merită respectul de a fi numit "domnul Antonescu", nu e "Crin" de la colţ.
Geoană începe să fie teribil de previzibil cu statisticile, vorbeşte numai în procente şi bea multă apă, i se usucă gura. Îmi place că Antonescu e cel mai înalt şi cel mai frumuşel şi cel mai ciudat este că au toţi trei ochi albaştri. Ăăăăă, ăia cu ochi căprui n-au ajuns la Palatul Parlamentului?
Poate revin, dacă nu bag nişte filme.
Peste asta chiar că nu pot să trec: cea mai bună faptă din viaţa lui Băsescu a fost că a creştinat un copil musulman. Deci de mare căcat şi discrimare abjectă. Şi idiot total, el nu respectă, el impune. Asta spune ceea ce ştiam. Un dictator.
Este evident că voi vota cu Antonescu, dar nu pentru că nu am ce să-i reproşez, deja.
Voi vota cu Antonescu tocmai pentru că eu nu-mi pierd speranţa, deşi am ştate vechi cu neîncrederea şi deziluziile. Vai de mizda sufletului meu inocent după ce am plecat la Bucureşti, pe 23 decembrie 1989. Vai de PNŢCDR-ul meu, vai de mitingurile mele prin anii '90,'91,'92. Dar, deşi au trecut 20 de ani eu cred în continuare că democraţia înseamnă să alegi. Că alegerea ta nu seamănă cu a majorităţii, înseamnă că o bucată gîndeşte în avans, că se poate adapta mai repede. Majoritatea se adaptează greu şi schimbă greu.
Dezamăgită sînt, toate au plecat pe valurile vremii :-)) - am senzaţia că am trăit imens -, dar nu voi înceta niciodată, ca viţica, să cred că se poate schimba.

Lejere, nervoase, uatever...

Zile pline, tot felul de amărăciuni, mă pregătesc din seara asta moraliceşte să fac mîine o salată de macrou afumat, madlena unei anumite perioade cu mers la biserică şi promis chestii de genul pînă ce moartea ne va aşa şi pe dincolo. Ei, s-a întîmplat viaţa între timp şi sper să nu lăcrimez mîine peste amărîtul de macrou.
Am mers în ţigănie, mi s-a îndoit şi ultima bucăţică de suflet faţă de mizeria oamenilor ălora, va trebui să am o discuţie serioasă cu ţiganii mei, care mă plac şi se poartă ca nişte copii în preajma mea. Mie mi se par frumoşi şi iremediabil condamnaţi, oricum, mai frumoşi decît o anumită specie de ţăran român cu fruntea aia de pitecantrop şi mîini pînă la genunchi.
Mă agit la noul ziar, încerc să fac o treabă cît mai bună, dincolo complet de stupidele şi cretinoidele conferinţe de presă din care se face orice ştire în presa din judeţul ăsta, încerc. Sînt şi plictisită pe nişte ipocriţi jalnici care, cum îşi văd ameninţat confortul, cum încep să urle ca din gură de şarpe şi care uită, extrem de convenabil, că mai ieri înjurau de zor locul de unde acum îşi iau banii, iar acum, locul ăla a devenit brusc spălat şi ok. Nişte mazete.
Oboseală, zile, medicamente şi tutun. Pînă mor, merge.

Am ştiut...

... că nu va scăpa, pur şi simplu am fost convinsă. Astăzi vestea morţii lui Gheorghe Dinică nu m-a luat prin surprindere, nici nu m-a atins prea tare.
Dar, extrem de acut, de detaliat, inclusiv lumina, inclusiv începutul de iarnă, inclusiv pe cine iubeam eu pe-atunci, a revenit singura dată când l-am văzut viu, la doi paşi de mine. Mi-l aduc aminte foarte clar într-un troleu nocturn, stătea pe un scaun în faţă. Avea un paltonaş gri şi elegant şi celebra lui şapcă, stătea cu faţa întoarsă spre geam să nu fie recunoscut. Un pensionar discret şi uşor aplecat de spate, a întors o clipă capul zâmbind cu ascuţime spre cei trei, patru mormoloci apatici din troleu. Mi-au zvâcnit genunchii să mă ridic şi să mă duc spre el, dar m-am controlat, zâmbind şi eu. Ce aveam eu să-i spun, faţă de cîte îmi spusese el mie deja? A coborât la Eroilor şi l-am privit îndelung, cum se prelingea în distanţa infinită a crepusculului, nocturn şi învăluit şi încă zîmbind.

Căldură mare

E o căldură de final de august, îngrozitor de demoralizantă şi astenizantă. Mă fîţîiam prin tîrg ambetată absolut şi-mi veneau cele mai năstruşnice porniri, de care nu mă credeam capabilă. Îmi venea să scuip pe stradă a sictir, să-mi tîrşîiesc picioarele şi să beau ţuică de pufoaică dimpreună cu alcoolicii lumilor pierdute. E un rău atît de visceral şi de imposibil de controlat cînd, vorba cuiva mort, timpul îşi iese din ţîţîni. Oribil şi m-am răzgândit, acest anotimp nu e un geniu, acest anotimp e un zombi.

Oboseală

Mijloacele de informare în massă sunt o revoluţie în Evul Mediu. Astăzi, mă plictiseşte inclusiv net-ul. Sper că nu urmează telepatia

P.S. Şi văd cât de tare le lipseşte contemporanilor mei "The Plague" a întunecatului ev. E gripă, bre, nu-i antrax! Poţi muri şi de la gripa de sezon, dacă ai ghinionul să o capeţi! Restu's viroze. Ce plictiseală....

Ziua plină de iubire

În primul rînd că m-au iubit toţi copiii între 18 şi 20 de ani, fete şi băieţi, am fost la o acţiune a Crucii Roşii împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină - de ce naiba îi spune aşa, că doar donezi sînge, nu faci nici o transfuzie - şi ar fi trebuit văzut pe bune cum explicam eu pătrunsă că există două căi de raportare la credinţă, cea regală, a lui Iov şi cea umilă, a apostolilor. (Pe asta o ştiu de la Pleşu de prin anul II, sau III?, nu contează anul). Deci copilaşii sînt absolut minunaţi, atît de pătrunşi de ei înşişi şi atît de deschişi, în acelaşi timp. Femei şi bărbaţi încă neatinşi de brumă, ab-so-lut minunat şi încep să înţeleg, extrem de vag, totuşi, fascinaţia pentru tinereţe. Sînt evanescenţi, ăsta e cuvîntul. După ce am discutat inclusiv despre misterul faptului că ţigările mentolate scad sau nu potenţa şi l-am încolţit pe director care fumează ţigări mentolate, am tras cu puşca spre finalul întîlnirii. Dar am vorbit imens despre desene animate şi basme, am mîncat tocăniţă, pastramă şi am băut vin roşu. Au venit în jur de 30 de donatori - eu nu pot să donez, că n-am vene, exist prin fotosinteză, deşi nu mi-ar strica să dau nişte sînge -, dar copiii, mă rog, tinerii voluntari ai Crucii Roşii au făcut toată şmecheria, că au stat în faţa centrului şi i-au persuadat pe trecători. Foarte tare.

Seara, întîlnire cu sufletul cît un purice cu Dabija. (M-a repezit odată şi nu l-am uitat). Pune în scenă la Sfîntu, "De-ale Carnavalului", completamente în limba maghiară. Din ce m-am documentat eu e un regizor de text şi de lucrul cu actorii. Păi, ce lucru, cînd tu nu înţelegi o boabă? Asta e secundar, voi scrie şi îmi voi face meseria, important este că am stat noi doi, singuri, în foaierul teatrului, ca să îl înregistrez. Şi am scris de am dat în bengă, că reportofonul a decis că nu vrea. Dar să-l fi văzut, doamnelor şi domnilor, îmbrăcat în negru pe un fundal negru, cu o lumină clar-obscur ca în Rembrandt. Deci, aşa da, chit că mi-au ieşit nişte poze de porc şi de bătaie de joc. Şi are o mîţă roşcată preferată care i se suie pe umăr şi îi dă jos pălăria şi-l linge pe obraz, o pisicuţăăăăăăăăăă. Şi a găsit o pană de chitară pe jos. Şi i s-a mai întîmplat o pană, în marele exod al ciorilor, negre toate, i-a căzut la picioare o pană albă ca neaua. Şi e anarhist. Şi e dezabuzat. Şi mi-a spus că nu spun tîmpenii, ceea ce mi-a vindecat ficatul şi tensiunea. Vă spun o chestie în premieră: "Raportul dintre regizori şi actori e unul de seducţie, aproape erotic" Amin. Abia aştept să văd.

Începe

... anotimpul bizar total al nedesăvîrşirii. Exact ca într-un pat al lui Procust, dacă nu sînt prea mare, sînt invariabil prea mică. A nu te potrivi nu înseamnă că eşti diferit, ci doar inadecvat. Azi-noapte, în vis, toată noaptea: "Piatra este pentru zid ceea ce este aerul pentru: a. pom, b. cal, c. foc, d. clasă de şcoală, e. nimic" Răspundeam corect, apoi, din nou: Pomul este pentru pămînt..., focul este pentru căldură..., invariabil, m-am trezit la 4 jumate repetîndu-mi, iarba este pentru ochi ceea ce este pasărea pentru: a. cer, b. verde, c. ... pizda mă-tii, că eram deja extenuată...
Am fumat o ţigară, am citit. "Văzu, atîrnate pe pereţi, ca nişte pete tulburi, pe care timpul le întipăreşte pe epiderma fiinţelor şi lucrurilor, hărţile cerului, lumii şi ţărilor, hărţile orografice şi hidrografice ale fiinţei umane, canalizarea sîngelui, tranzitul digestiv, ordonarea muşchilor, comunicarea nervilor, armătura oaselor, foalele plămînilor, labirintul creierului, secţiunea ochilor, împletirea sexelor. Sălile de clasă se succedau una după alta de-a lungul coridoarelor care dădeau ocol liceului, pretutindeni se respira mirosul cretei, aproape la fel de vechi ca acela al trupurilor, unii chiar spun că Dumnezeu, înainte să se apuce să frămînte lutul din care,mai apoi, le-a fabricat, a desenat mai întîi cu creta bărbatul şi femeia pe suprafaţa primei nopţi, de aici (...)", Saramago, "Toate numele"
Eu nu am citit nicăieri de chestia asta cu suprafaţa desenată cu cretă a primei nopţi. Dar mi-a plăcut atît de tare că am adormit la loc. Şi m-am trezit la 10.00, repetînd, Plapuma este pentru corp ceea ce este blana pentru: a. lup, b. pasăre, c. pat, d. nimic.
Glumesc. Sunete.