La cumparaturi

Pentru ca in ultima vreme ies la cumparaturi si gatesc zilnic si incerc tot ce se poate numi trazneala totala, asta dupa ce am privit multa vreme, cu multa frica de explozie, gaura inocenta a cuptorului inchis, ars si taiat la foc inchis si deschis, darimat tzevi de eshapament - da, gatesc si la tzava de eshapament- belit picioare, atras perfid si momit vulpi la geamu-mi, de mi-au facut astia reclamatie la primarie ca in fata casei noastre e cel mai murdar, ca atrag vulpile si vin alea noaptea si devasteaza ghena, dupa ce am invatat sa fierb vaca nebuna pina se face praf de vaca, dupa toate astea, am inceput sa gatesc.

No, bine. Vad io o reteta cu mamaliga, smintina, carne, alea. Ma'c la TESCO. "Aaaaa, if you don't mind, do you have any corn flour?" "Course" Ma duce la raftul cu pricina, belesc eu organul numit ocullus, nu se vedea nimic prin punga. "Are you sure that's corn flour? You know, the yellow one, which is ground a bit bigger than the white one", explichez io, patrunsa. Aia se uita la mine, impasibila: "That's THE corn flour" io, sceptica forever: "You're sure, sure? Might call it maize" Eu sunt, indeobste, un om cu mult bun-simt si o timiditate de pasare cintatoare, nu mai zic nimic, iau doo pungi. Acasa, vad ca rahatul ala se folosea la nu stiu ce sos imund englezesc, si semana leit cu laptele praf pe care il lingeam eu si mi se lipea de dinti si de cerul gurii pe cind aveam vreo 20 de ani si faceam lapte pentru scumpa mea Alex. Nda, cam atit despre mamaliga mea cu smintina si brinza si carne la cuptor. Am inlocuit-o cu cartofi.

Cum nu pot pentru ca sa sed fara sa dau din maini, imi trebe crosetat. (Sau citit, dar despre asta nu am chef sa vorbesc, desi am reusit sa citesc "The lord of the rings" in sase ore, cine stie, stie ce spun). Ma'c la ASDA. "I need a crochet, you know", ii explic eu unui domn, infasurind o ata imaginara pe un deget si facind valuri cu ailalta. "UAT???", cu o mutra de "Femeie, ai nevoie de un psihiatru, ba chiar de Socola", "Yes", perorez io, fara sa ma descurajez nici un pic, "don't you remember your grandmother, she used to stay in a chair and crochet" si iar dau din maini si-l persuadez. "Uahahahat my grandmother used to dohohoho???" "She used to crochet", racnesc eu din rasputeri. Dupa care vine managera si-mi explica faptul ca. Drept urmare am oprit vreo zece babe pe strada si le-am intrebat unde pot gasi croseta si ata de crosetat. Da, da' acu' am o bluza terminata pe jumatate.

Intru intr-un magazinash "Off licence", se numesc, toate tinute de indieni care, evident, se uita iextrem de galesh la mine. Mie-mi plac astea mai mici, di pi strada, la fintina, cum le spun eu ca, or fi ele un pic mai scumpe, da's colea, si cind imi trebe ceva, dau o fuga, urasc sa ma echipez pentru cumparaturi. Boooon, intru eu pe singurul Off license, via TESCO de pe Fawcett Road, tinut de un cuplu de indieni, ca mi se termenase piperul si zimbet fara pisica n-am mai vazut. Indienii miei, slabi, numa' chele si os, intunecati si intelepti ca intr-o nescrisa Upanisada, ma intreaba cu un accent imposibil, daca stiu sa fac baclavale grecesti. Grecesti?, ma mir io. Nu stiu decit de alea turcesti. In fine, ne-am imprietenit noi putin, cum e bine la fiinte. Ma duc, cum spuneam, dupa piper. Intru, domnul indian shedea in morga dumnealui charismatica. Ma apropiu eu asa, nitzelush, da' parca-mi vine sa dau inapoi. Ma apropii oleaca mai mult si, ailei, incepe sa-mi cada parul din nas, dimpreuna cu genele, sprincenele si nici urechile nu se simt prea bine. In spatele tejghelei dragul de Shiva se stricase la burta si tragea la basini de ziceai ca are elice la cur. No, acu' tine-ti, Stupule, respiratia, ca asta te omoara de tinara si neprihanita. Am ris cu hohote in clopote tot drumul pina acasa si un nene pe bicicleta a inceput si el sa hohoteasca.

Si minunat, halucinant de frumos si de rupator de inimi gardul cimitirului evreiesc, pe care au inflorit trandafiri galbeni. Oh, dragii mei, imi pare asa de rau si mi-e asa de rusine...

Hi five. Hundred

Dom'le, ma cac pe mine de ris la dracia asta numita Internet. Deci eu sunt inregistrata la Hi5 de circa patrusutevirguladoi milioane de ani. Zilele trecute imi deschid eu mail-ul de yahoo sa vad ce oferte de munca am mai primit - si, da, de fiecare data imi aduc aminte de Jonathan Swift -. Oau, am 70 de mesaje!!!! Intru eu frumusel - ba ca imi cere prietenia unul din Mizil, ba ca mi-o cere unul din Egipt, ba unul din Olanda. Eu le-o acord ca, in pana mea, ie la un click distanta si oricum o sa mor virgina si singura. Dupa care, ala din Olanda vrea sa fie sclavul meu. De acord, ca-s satula sa fac numa' eu mincare, iar jumatatea mea mai buna sa stea in coltul bucatariei si sa se minuneze ce talent am sa-mi tai deshtele si sa ma ard copios, circa de gradul patru. Dupa care avalanse de mesaje, de inimioare, de floricele, de respect, de pupat mai superficial sau mai in profunzime, de megaidiotenii. Ce poooooolaaa mea am facut? Cind m-am inregistrat la un site de asta, de cacat matrimoniale, sau dates, sau rahat si eu nu stiu? Si ce-i cu voi, barbatilor din lumea-ntreaga, ati baut gaz, sau ce? Cred ca-i excita teribil mutra mea cu tigara in mina. Sau faptu' ca ma logez din Anglia, ca inca n-au aflat ca e si Romania in UE. Sau paranoia mea cu poza pe Internet se justifica. Giorgiescule, draga, imi bag pula in mesajele tale. Ca si in ale celorlalti labagii sinistri. Ia, spuneti dupa mine: sunt un bou, sunt un bou, sunt un bou.

Io-s cu totul mica

Rationalizari

Rationalizarea psihologica nu ma mai intereseaza demult. Cam de acum vreo 20 de ani, de cind am invatat sa-mi clasific interminabilele mele visuri care, unele, sunt cu adevarat interminabile. Nu ma incadrez la nici una dintre categorii, desi toti ar vrea sa ne bage intr-o cutiuta. Eu cred ca absolut totul tine de contextualizare si de diferenta pe care o faci in context. La o adunatura de snobi este evident ca-mi voi baga multe puli. La o adunatura de vulgari este evident ca-mi voi baga curiozitatea - da, chiar nu stiu sa fiu vulgara, culmea, stiu doar sa fiu infinit de cinica si, dupa ce imi fac numarul, oricum patetic, pentru ca nimic si nimeni nu convinge un om vulgar, atentionen, nu in sensul latin, ci in ala romanesc -, la inaintare, plec rapid, iar la o adunatura de intelectuali ma dau batuta pentru ca nimeni si nimic nu-i intoarce din idiosicarziile lor. Nici macar un pahar de vin, sau no. In ceea ce ma priveste, lumea e facuta din oameni singuri, care nu vor sa fie deranjati. Subscriu.

De la lume adunate

La povesti, la un pahar de... suc, cu Madalina mea cea britanica. (Am doua Madaline pe care le iubesc eu asa, in tacere.)
- Mai, zice ea, sa vezi faza.
- Ia sa vad, zic eu.
- Un roman se angajeaza la un britanic.
- Ce sa zic, toti ne angajam la un britanic.
- Taci. Asa, si britanicul isi face treaba cu el, o saptamina, doua, romanul muncitor ca pe banda, bucuros ca are de lucru.
- Asa suntem noi, timpiti.
- Taci. Englezu', patronu' carevasazica, il invita la masa, in sfinta pauza de prinz. Si comanda ei mincare, acolo.
- Ce sa comande, cacat?
- Taci, mai. Si, din una, alta, il intreaba englezul: "Ce maninca saracii la voi, in Romania?". Romanul (spasit si trist ca Maica Tereza, scapa un oftat) "Ce sa manince, saracii de ei, fasole, cartofi, oua.
- Mai, da' cind pana mea faci si tu o ciorba de fasole adevarata, cu ciolan afumat si tarhon?
- Taci oleaca. "Aha", zice englezul, "dar bogatii ce maninca?", "Ah", zice romanul bucuros, "ceafa de porc la gratar, cu salata de varza murata, miel la cuptor, cu salata verde, mamaliga cu brinza si smintina, o bunatate".
- Vreau slanina perpelita pe foc, cu usturoi si brinza.
- Gura. "Nda", zice englezu' si nu mai scoate o vorba. La sfirsitul zilei ii comunica aluia ca e concediat, ca nu mai are ce sa-i dea de lucru.
- Hai sa-mi trag una. Just like that?
- Da. Boul ala nu vazuse ca englezu' minca fix fasole, cartofi si oua?

Poftim? Va rog frumos? Multumesc?

Ca m-am enervat de-abia acum cu problema mai veche a fumatorilor si a fumului de tigara si a nesimtirii, in genere. Nu, fratele meu alb si fumator, nu scoti pachetul de tigari din geanta si te-apuci de tras cuie, intr-un spatiu inchis, fara sa te intereseze ca ala de linga tine se sufoca. Ca regula, eu, indeobste, intreb: "Va deranjeaza daca fumez?" Daca raspunsul e da, ori abandonez fumatul in momentul cu pricina, ori - daca adictia ma cheama - ies pe o terasa, undeva, si fumez. Ca regula, imi pasa mai mult sa le fie bine celor din jurul meu, decit sa ma sparg eu in figuri nesimitite. Acasa la mine imi fumez si chilotii, in public caut sa-i respect pe ceilalti, iar optiunea de a fuma e exact asta, o optiune, ceilalti nu au optiunea de a nu respira. Asa ca, mai salcim, bre, fumatorilor. Tot ca regula, detest cind cineva, la masa, isi aprinde o tigara fara sa ma intrebe. Detest din rasputeri fumul de tigara cind maninc. Nu, nu vreau sa-l respir. Iar si din nou caut sa nu arunc chistoacele pe jos, desi o fac relativ mai des in mediul urban, unde exista salubrizare si oamenii-s platiti fix de-aia, sa curetze ce amar de nervi am avut eu aseara si am aruncat tigara pe jos.(Mi se-ntimpla rar, oricum, merg cu chistocul in mina pina la primul cos). Maxim respect Doina si Silviu care umbla cu scrumierele, inchise etans, dupa ei, pe strada. Eu sunt inca la stadiul de a umbla cu ceva cartonat la mine, in care-mi pot stinge tigara. Cind ies undeva - fie ca-i plaja, fie ca-i padure, fie ca-i riul, ramul, mi se pare o imbecilitate sa-mi arunc tigara pe jos. Punct. Sunt un/o imbecila daca fac asa ceva.
Cunosc tzishpe mii de persoane care-si pastreaza casa luna, fara nici un firicel de praf, nu ar lasa pe nimeni sa intre in sanctuar fara sa le faca nervii franjuri cu privire la regulile lor, dar isi arunca, cu maxima nonsalanta, hirtiile pe geamul de la masina. Mi s-a intimplat chiar aici, la Albion, si raspunsul a fost o tifna enervata, ca de ce ma dau eu mare, ca e spatiu public. TOGMAI! Acasa la tine poti sa te scarpini de matreata si la prostata, cind ai iesit din spatiul privat nu-i agresezi pe ceilalti cu: dinti nespalati, haine murdare, miros de transpiratie, fum de tigara, par murdar si, in general, cu o atitudine de "heh, ma pis pe voi, restul". Eu cred - si voi crede cu tarie, in continuare :-))) - ca e de o mie de ori mai acceptabil sa fiu murdara pe pielea mea, nu pe a altora.
Asa ca. Respectul incepe exact in momentul in care il acord. Iar spatiul public este spatiul al sute si mii si milioane de persoane. Fiecare individ are dreptul de a merge pe o strada curata. Multumesc.

Si cum nu-mi vine, cred ca tre sa scriu cevasilea...

Organul bloguitului o inceput sa se usuce si sa cada singur din momentul in care Florin mi-o spus ca "se vede ca scrii la prima mina". Adicaaaaa, aaaa, ce vrea sa zica acestea? Ca sunt unii care scriu la a doua, ba chiar a treia mina, stau cu postul in cap citeva nopti si zile, iar mai scriu nitel, iar mai stau si abia apoi posteaza? Pai, asta nu se numeste bloguit. Blogul tocma' de aia ii savuros, ca-i la prima mina si dintr-o data. In fine, de scris ar fi destule, dar unele sunt, zau, prea de tot. Ca de pilda faza in care mi-a murit o doamna in brate. Sau faza cu un curcubeu imens, cit tot cerul pe cind ma aflam eu in Eastleigh. Sau fazele multele altele. Dar adevarul e ca nu-mi vine. Lucrurile nu merg cum m-am asteptat eu sa mearga si-s dezumfalata si acra. Ceea ce ma surprinde, totusi, mereu la Engliterra e naturaletea naturii, ca sa zic asa, ca si totala ignoranta a inhabitantilor relativ la. E atit de frumos si mereu altfel cerul asta, vintul, ploicelele care sunt, asa, vesele si reci si cu vint included si tot poporul pasarilor si al vulpilor si al pisicilor. Mai nou am facut o pasiune pentru bufnite, nu ca seman eu cu una.
Problema e ca, in paralel cu lipsa chefului de scris, am si dorul de a scrie, numai ca nu stiu ce si cum si scrum si asa.